Instanța a respins cererea primarului din Seleuș de acordare de despăgubiri, însă decizia nu este definitivă
Curtea de Apel București a admis miercuri cererea autorităților locale din Seleuș, județul Arad, de anulare a ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) privind intrarea în carantină a două localități ale comunei.
Pe de altă parte, instanța a respins cererea primarului din Seleuș de acordare de despăgubiri, însă decizia nu este definitivă.
„Admite în parte acțiunea. Anulează Ordinul DSU nr. 4659263/01.08.2020. Respinge capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 2 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel București. Pronunțată azi, 12.08.2020, prin punerea la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în decizia instanței.
Este al doilea proces pierdut în instanță de Departamentul pentru Situații de Urgență, după ce Curtea de Apel a ridicat, pe 4 august, carantina în comuna Gornet, județul Prahova.