Începând de astăzi, Piața Obor și Piața Auto din municipiul Arad sunt închise timp de 14 zile
Timp de 14 zile două dintre cele mai renumite, dar și aglomerate piețe din Arad își vor închide porțile. Este vorba despre Piața Obor și Piața Auto. Decizia a fot luată de autoritățile locale, pe fondul înmulțirii cazurilor de coronavirus.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a decis să închidă cele două piețe, cele mai mari din județ, întrucât funcționarea acestora ar favoriza răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Conform unui anunț al Instituției Prefectului Arad, piețele vor fi închise pentru o perioadă de 14 zile, dar această perioadă va putea fi prelungită prin de CJSU ‘în cazul în care situația epidemiologică din municipiul Arad o va impune.
CJSU a cerut Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului de Poliție Județean, precum și Poliției Locale Arad, să intensifice controalele la domiciliul persoanelor aflate în carantină sau izolare.
Totodată, primarii din județ vor fi obligați să desemneze unu sau doi funcționari care vor ține evidența persoanelor aflate în carantină sau în izolare.