NEIL LENNON - NU MĂ GÂNDESC SĂ DEMISIONEZ, DE ABIA AM VENIT LA RAPID

NEIL LENNON - NU MĂ GÂNDESC SĂ DEMISIONEZ, DE ABIA AM VENIT LA RAPID
Rapid are cinci egaluri și un eșec în acest sezon
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Neil Lennon, a declarat, duminică seara, în conferința de presă de după meciul cu Dinamo, încheiat la egalitate, 1-1, că nu se gândește să demisioneze chiar dacă formația giuleșteană este singura din Superligă fără victorie în primele șase etape.
"Nu mă gândesc să demisionez de la Rapid, de abia am venit. Încerc să construiesc ceva aici, nu să plec. Sunt șase meciuri, am pierdut unul singur, de ce să demisionez? Nu pot să promit nimic, nu pot să fac promisiuni pe care nu le pot ține. Asta e realitatea în fotbal, noi am condus în 4 din aceste 6 meciuri și totuși nu am câștigat", a afirmat el.
Tehnicianul nord-irlandez a menționat că Dinamo a câștigat cu noroc un punct, beneficiind de un penalty foarte ușor acordat.
"Nu sunt mulțumit cu acest rezultat, normal. Am jucat bine, am controlat jocul pentru o lungă perioadă de timp și am avut ocaziii de a duce scorul la 2-0. Consider că decizia de a le acordat celor de la Dinamo penalty a fost îngrozitoare. A fost o atingere mult prea ușoară, iar jucătorul era în cădere înainte de orice contact. Este o decizie incredibilă de a acorda penalty. Este păcat, pentru că după cum am spus, am avut de 2-3 ori șansa de a înscrie și al doilea gol și a tranșa meciul. Dinamo nu ne-a pus mari probleme azi, așa că a avut noroc să obțină acest rezultat de egalitate", a menționat Lennon.
"Sigur că ne-a lipsit azi un atacant de calitatea lui Rrahmani (n.r. - atacantul kosovar Albion Rrahmani, care va fi transferat la Sparta Praga după ce va face vizita medicală)... dar se vorbea de mult timp de transferul lui... a fost și o afacere bună pentru club. Acum însă trebuie să îi găsim un înlocuitor lui Rrahmani. Nu am vorbit încă despre aducerea unui nou atacant cu conducerea, o vom face zilele următoare. Am o listă cu atacanți. Ne trebuie un atacant bun pentru că nu am marcat atât cât ar fi trebuit în aceste etape. Avem nevoie de calitate în acea zonă", a adăugat antrenorul.
Neil Lennon a precizat că este frustrant că formația sa nu a reușit să câștige niciun meci în acest sezon.
"Este foarte frustrant că nu am reușit să câștigăm până acum. Cred că meritam să obținem mai mult. Dar așa este fotbalul, uneori este crud. Pot găsi scuze, dar nu o voi face. Noi trebuie să fim mai buni în ultima treime și să tranșăm meciurile atunci când avem ocazia", a mai spus el.
Rapid București rămâne singura echipă din Superliga de fotbal fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (0-0), duminică seara, în Giulești, în etapa a șasea.
Rapid are cinci egaluri și un eșec în acest sezon.
Rapid și Dinamo s-au întâlnit în principala competiție internă de 116 ori, de 50 de ori a câștigat gruparea alb-roșie, de 40 de ori s-a impus formația giuleșteană, iar alte 26 de partide s-au terminat la egalitate. Palmaresul cu Rapid gazdă este de 59 de meciuri, 24 de victorii Rapid, 14 remize și 21 de succese Dinamo, potrivit LPF.
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

























