ROMÂNIA VA FI REPREZENTATĂ DE 6 SPORTIVI LA JOCURILE PARALIMPICE DE LA PARIS

ROMÂNIA VA FI REPREZENTATĂ DE 6 SPORTIVI LA JOCURILE PARALIMPICE DE LA PARIS
Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie
România va fi reprezentată de 6 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris, care vor concura la trei discipline, judo pentru nevăzători, paraciclism şi para tenis de masă, a anunţat, marţi, Comitetul Paralimpic Român.
"Suntem tare entuziasmaţi! Ne mai despart câteva zile de Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, care se vor desfăşura în perioada 28 august - 8 septembrie! Multă muncă, multă disciplină şi multă ambiţie descrie echipa care va reprezenta România la cele trei discipline sportive: judo pentru nevăzători, para ciclism şi para tenis de masă! Ne mândrim cu: Alexandru Florin Bologa & Daniel Vargoczki, sportivi la para judo; Eduard Karoly Novak & Theodor Matican, sportivi la paraciclism; Camelia Ioana Roxana Ciripan & Bobi Simion, sportivi la para tenis de masă", au anunţat reprezentanţii CPR.
Stafful tehnic al delegaţiei României va fi compus din Ciprian Anton - şef delegaţie, Gergely Tamas - antrenor principal, Jacob Daniel Tipper - antrenor, Sorin Matican - antrenor, Alexandru Bogdan Gheorghe - antrenor principal, Dan Marian Năsui - antrenor secund, Gergely Gabor Csaba - sparring partner, Narcis-Ovidiu Mureşan - fizioterapeut, Mihail Rusu - mecanic, Paul Răzvan Marinescu - însoţitor.
Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie, la Paris.
România are 7 participări până în prezent la Jocurile Paralimpice, competiţie la care a cucerit 6 medalii, dintre care 4 obţinute de fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. El are în palmares o medalie de aur şi alte 3 de argint la paraciclism.
Celelalte două medalii cucerite de România, ambele de bronz, au fost obţinute de judoka Alexandru Bologa, la ediţiile din 2016 şi 2021.
AGERPRES
Citește și:
- 09:16 - Alertă la naționala Argentinei: Messi s-a accidentat cu puțin timp înainte de turneul final
- 08:17 - Gabriela Ruse a abandonat în primul tur la Roland Garros
- 08:11 - FCSB a învins FC Botoşani cu 4-3 după prelungiri şi va juca finala barajului de Conference League
- 08:00 - Valeriu Iftime a explodat după eșecul celor de la Botoșani cu FCSB: „E o echipă slabă!”
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














