Teatrul Vechi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Arad

Consilierii locali au fost convocați vineri, 12 martie 2021 în ședință extraordinară cu mai multe puncte pe ordinea de zi. Pe lângă proiectul privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare privind activitatea de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare în municipiul Arad pentru atribuirea acordului-cadru, cel de instituire a unor taxe speciale și cel de constatare a încetării de drept a mandatului și declararea ca vacant a locului de consilier al domnului Pașca Mihai, aleșii locali au fost chemați să-și exprime votul cu privire la  neexercitarea dreptului de preemţiune cu privre la achiziționarea unor imobile din municipiu.

De departe, cel mai mare  interes a fost manifestat față de proiectul privind neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului situat în Arad, str. Gheorghe Lazăr nr. 3 , respectiv clădirea Teatrului Vechi. Proiectul nu a întrunit necesarul de voturi „pentru” astfel încât să fie aprobat.

„Nu suntem împotriva păstrării patrimoniului acestui oraș. În cadrul ședinței au fost luări de cuvânt în care s-a spus „pierdem o clădire” sau „Aradul își perde cultura și istoria”. Respectiva clădire nici nu pleacă de acolo, nu există nici vreo autorizație de demolare. Este o discuție cu proprietatea. Așa cum am mai dat și alte exemple, credem că ar fi corect ca actualii proprietari, dacă doresc și țin la acest oraș să doneze respectivul imobil arădenilor. Din acel moment, sumele cele mai mari, le vor suporta arădenii pentru refacerea acestor clădiri, petru punerea lor în circuitul turistic, cultural.  Încă nu există axă deschisă pe fonduri europene pentru astfel de monumente istorice. Dacă alții pot să doneze și aici fac referire la proprietarii clădirii „Marta”, credem că o pot face și alții și-i așteptăm să vină cu o astfel de propunere” , a declarat primarul muncipiului Arad, Călin Bibarț.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.