Trimiși în judecată în dosarul Nadăș. Prejudiciul, aproape 30 de milioane de euro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara continuă cercetările în dosarul Nadăș. Au trimis în judecată mai multe persoane, printre care notarul care ar fi falsificat actele, mai multe persoane fizice, dar și angajați atunci ai Ocolului Silvic Nadăș.

Vă amintim că prin aceste acte ilegale, aproape tot satul a fost retrocedat unei familii! Potrivit DNA, ajung în fața judecătorilor următoarele persoane:

”VLAI ADRIAN, la data faptei notar public, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, trei persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L., la data faptei administrată de două dintre persoanele fizice inculpate, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de tăinuire cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (comisă de cele trei persoane fizice).”

Vlai Adrian ar fi conceput și emis, ilegal, un certificat în care ar fi atestat mai multe date nereale legate de calitatea de moștenitor legal a unei persoane. În perioada 2006-2010, după decesul acelei persoane, certificatul respectiv le-ar fi permis celor trei inculpați, în calitate de moștenitori reconstituirea în mod nelegal a dreptului de proprietate pentru suprafața de 8.743 ha teren cu vegetație forestieră, pășuni, teren intravilan, situat pe raza administrativă a localității Nadăș, județul Arad, restituirea în mod nelegal a unei clădiri cu 6 apartamente și terenul aferent, situate în municipiul Arad.

Prejudiciul este evaluat 27.450.800 euro (terenurilor extravilane inclusiv pășuni, păduri din localitatea Nadăș) și 4.882.967 lei (sume obținute din valorificarea masei lemnoase, sume obținute fără drept cu titlu de subvenții pentru pășune și o sumă reprezentând valoarea clădirii și a terenului din municipiul Arad). Ministerul Finanțelor Publice și primăria Tauț s-au constituit părți civile în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timișoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.