Cu două zile înainte de reuniunea în care se va decide dacă România va adera la Schengen, președintele Klaus Iohannis spune negocierile nu s-au încheiat încă, iar discuțiile se vor purta până în ultimul moment.

„Încă se discută, se negociază. Joi acestă chestiune se va afla pe masa Consiliului JAI. Acolo se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci e nevoie de negocieri. Încă se discută pe textului acelei decizii. În continuare se discută și se negociază, nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment”, a declarat, marți, șeful statului.

Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc „în totalitate toate cerinţele” pentru a fi membre Schengen cu drepturi depline şi se aşteaptă ca toate cele 27 de state membre să dea undă verde, joi, primirii acestora, deși nu există unanimitate.

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a reiterat săptămâna trecută că țara sa vrea să-și folosească dreptul de veto în ce privește includerea României și Bulgariei în spațiul Schengen. 
„Credem că are sens să includem Croația și să nu includem Bulgaria și România acum. Este important (în cazul sistemului de azil, rețineți) ca trei aspecte de bază să funcționeze: protecția frontierelor externe, respingerea (solicitanților de azil) și distribuirea (acestora). Adevărul este că multe lucruri nu funcționează în aceste domenii”, a afirmat Gerhard Karner potrivit sursei citate.