Un copil a venit pe lume în ambulanța care îi transporta mama la maternitate

Un bebeluș a venit pe lume sâmbătă într-o ambulanță SMURD care-i transporta mama la Maternitatea din Arad. Născută cu cordonul ombilical în jurul gâtului, Alexandra Mirela a fost salvată de paramedici.

 Femeia însărcinată a fost preluată din Nădlac și trbuia să ajungă  la Matenitatea din Arad, unde urma să nască. Pe drum spre Arad, înainte de localitatea Pecica, ea a început să acuze dureri puternice şi contracţii aproximativ din 3 în 3 minute.

„Autospeciala a fost oprită, s-a  cerut imediat în sprijin dispeceratului o ambulanţă cu medic sau măcar asistent, dar până atunci, împreună cu ceilalţi doi salvatori, s-au pregătit pentru a asista naşterea. După câteva minute copilul a fost adus pe lume dar cordonul oblilical era înfăşurat după gât, iar copilul avea culoare cianotică”, potrivit ISU Arad.

Maco, salvator cu experienţă, pompier şi paramedic, nu şi-a pierdut cumpătulşi a aplicat tot ce a învăţat şi ce a văzut la medicii cu care a lucrat pe SMURD Terapie Intensivă Mobilă, iar după ce i-a eliberat cordonul ombilical a curăţat curăţat copilul, l-a învelit şi l-a pus lângă mamă.
„A fost cea mai intensă senzaţie pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenţie, bineînţeles m-au ajutat şi colegişi am luat
cele mai bune decizii”, a spus salvatorul.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.