Un lan de grâu s-a făcut scrum în județul Arad

Incendiul a izbucnit într-un lan de grâu, între Horia și Arad , pe DJ709. Au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul detașamentului Arad, un echipaj SMURD, SVSU Livada cu 10 voluntari și SVSU Siria cu 4 voluntari. 

Până la stingerea flăcărilor au ars 10 ha de grâu și 5 ha de miriște. 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind “scântei mecanice de la utilajul agricol” 

Având în vedere avertizările meteo care vizează creșterea regimului de temperatură în această perioadă, gradul de umiditate al vegetaţiei este scăzut, factor care favorizează izbucnirea si propagarea rapidă a flăcărilor, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Principalele măsuri de prevenire a incendiilor la recoltarea paioaselor si în depozitele de furaje:
 – izolarea lanurilor faţă de drumurile, pădurile și căile ferate care le înconjoară, cu fâşii arate cu o lăţime de min. 20 m;
 -marcarea cu indicatoare de interzicere şi avertizare a suprafeţelor de teren cultivate cu cereale păioase;
 -parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate;
 – direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului predominant;
 – strângerea în maximum 1-2 zile a paielor rezultate în urma recoltării cerealelor;
 – parcarea maşinilor pe câmp se va face la o distanţă de cel putin 100 m faţã de lanurile nerecoltate;
  – se vor stabili şi dota locurile pentru fumat amenajate premergator începerii recoltării;
 – este interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se executã recoltarea cerealelor;
 – în perioada de recoltare a cerealelor aprinderea focurilor pentru arderea miriştilor şi a vegetației uscate este interzisă;
 – lucrările de reparaţii executate pe câmp, la maşinile agricole, precum şi cele de alimentare cu carburanţi şi lubrefianţi se vor face în locurile special amenajate, la o distanţă de cel puţin 100 m faţă  de suprafeţele de pe care nu s-au recoltat cerealele.
 – amplasarea depozitelor de furaje şi plante tehnice se va face la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la acestea să nu pericliteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii etc.);
 – terenul afectat depozitului de furaje se va împrejmui, şi se va curăţa de vegetaţia uscată, mărăcini sau arbuşti, pentru e elibera accesul către o sursă de apă;
 – de reţinut că în cazul în care temperatura se ridică la 45 – 55 grade Celsius, fânul, lucerna şi trifoiul prezintă pericol de autoîncălzire accentuată  şi autoaprindere.

   Cauzele principale de izbucnire a unor incendii în lanuri sunt următoarele: fumatul, focul deschis, iluminatul cu flacără deschisă, acţiunea intenţionată,  neinstruirea personalului care participă la lucrările de recoltare, etc.

Multe din incendiile sunt cauzate de maşinile agricole (tractoare, combine, prese de balotat paie, autocamioane) folosite pentru recoltare, prin următoarele împrejurări:
 -scânteile care ies din ţevile de eşapament datorită neprotejării acestora cu parascântei ;
 -căldura degajată de motoarele utilajelor agricole când acestea vin în contact direct cu paiele sau pleava;
-căldura degajată de supraâncălzirea lagărelor;
-căldura de frecare dintre diferitele piese ale maşinilor care nu sunt asamblate şi reglate corect;
-căldura degajată la patinarea curelelor de transmisie;
-executarea unor lucrari de reparaţii şi întreţinere a utilajelor agricole în lan, lucrãri care presupun utilizarea focului deschis, suduri, etc.;
-utilizarea instalaţiilor electrice improvizate pe maşinile agricole;
– scurgerile de lichide combustibile datorate neetanşeităţilor (carburanţi, lubrefianţi);
– supraîncălzirea motoarelor maşinilor agricole datorită nefuncţionãrii corespunzâtoare a sistemelor de rãcire;
– alimentarea în lan cu carburanţi a utilajelor agricole, staţionarea utilajelor agricole în lan cu motoarele pornite.
– inexistenţa sistemelor de legare la pământ a combinelor pentru scurgerea energiei electrostatice.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.