UPDATE. Arad. Dosar de cercetare penală în cazul bărbatului bănuit că ar traficat porci din zone cu focare de pestă porcină africană și ar fi putut transporta virusul

Surse din rândul anchetatorilor au confirmat, duminică, faptul că pe numele bărbatului vizat în ancheta suspiciunii de pestă porcină africană s-a deschis dosar de cercetare penală pentru răspândirea bolilor la animale sau plante, iar autoritățile continuă cercetările în acest caz.

Un traficant de animale este suspect că ar fi transportat virusul pestei porcine africane în județe din vestul țării.

Primul caz de suspiciune de pestă porcină africană din județul Arad a fost depistat într-o gospodărie din municipiu. Autoritățile au luat măsuri imediate și, preventiv, au sacrificat 55 de porci, dar au luat și alte măsuri pentru a se asigura că în județ nu vor apare cazuri de pestă porcină africană.

Centrului local pentru combaterea bolilor s-a întrunit în regim de urgență la Prefectura Arad în vederea analizării unei suspiciuni de pestă porcină africană identificată într-o gospodărie aflată pe strada Păpădiei pe raza Municipiului Arad.

Conform purtătorului de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, autorităţile au decis sacrificarea celor 55 de porci identificaţi în gospodăria respectivă, prelevarea de probe şi incinerarea cadavrelor; dar și dezinfecţia gospodăriei şi a maşinii cu care s-a efectuat transportul animalelor. De asemenea, au fost recuperate 21 de cadavre de porci.

Conform unor informații, bărbatul care deținea porcii ar fi un traficant de animale, care ar fi cumpărat porci din Bihor, județ în care există confirmate mai multe focare de pestă porcină africană, și i-ar fi vândut în Caraș-Severin și Timiș. Doar că în Timiș, porcii au început să moară, iar cumpărătorul i-a adus 21 de cadavre de porci înapoi bărbatului din Arad. În acest fel autoritățile au decis să descindă la gopospodăria din Arad, de unde au mai confiscat alți 55 de porci, pe care, în mod prevenitv, i-au sacrificat.

Autoritățile continuă cercetările în acest caz.

Arad: Primul caz de suspiciune de pestă porcină africană din Arad, în gospodăria unui traficant de animale din municipiul Arad. 55 de porci uciși, alți 21 au murit în condiții suspecte