Vestul Europei este lovit de un val de caniculă. În Spania, Franța și Regatul Unit au fost înregistrate temperaturi record.

În Franța au fost înregistrate, sâmbătă, numeroase recorduri absolute de temperatură. Valul de căldură extremă care a lovit ţara se îndreaptă către est, unde mercurul ar putea atinge 38 de grade, informează AFP.

Aproape trei sferturi din populaţie, adică 45 de milioane de persoane, s-au confruntat sâmbătă cu codul roşu și portocaliu de caniculă.                         

Dacă temperaturile se domolesc în vest, valul de căldură persistă pe de altă parte în regiunile de nord-est, în special în Alsacia unde Météo France prognozează temperaturi de până la 38 de grade, iar local mai mult. 

Sâmbătă, căldura a crescut în sud-vest la „aproape de 42°/43°C”. Temperaturile extreme au fost măsurate local în sudul Aquitaniei, potrivit Météo France.     

Multe evenimente festive, sportive şi culturale au fost, de asemenea, anulate. În unele oraşe, muzeele au primit vizitatori în căutare de răcoare. Bordeaux (sud-vest), unde mercurul indica 40°C conform Météo-France, intrarea la muzee a fost gratuită. 

La Paris, la Musée de la Libération, al generalului Leclerc şi Jean Moulin, Sonia De Man, 70 de ani, o turistă belgiană care a venit cu fiica ei, a mărturisit că „a ales să vadă un muzeu în timpul zilei” deşi nu avea de gând să o facă. Ar fi vrut să vadă Montmartre, aşa cum era planificat. De asemenea, ele vor putea profita de deschiderea parcurilor şi grădinilor din Paris toată noaptea.      

În sud-est, un incendiu provocat de focul de artilerie într-o tabără importantă de antrenament a armatei franceze a ars aproximativ 600 de hectare de vegetaţie.           

Înmulţirea valurilor de căldură în Europa este o consecinţă directă a încălzirii globale. Emisiile de gaze cu efect de seră măresc puterea, durata şi rata de repetare a valurilor de căldură, spun oamenii de ştiinţă.

Valul actual de căldură a sosit din Maghreb prin Peninsula Iberică.

În Spania, pompierii au continuat sâmbătă, ultima zi a caniculei, să lupte împotriva mai multor incendii din toată ţara, dintre care unul a devastat aproape 20.000 de hectare de teren, în timp ce temperaturile au atins vârful la 43 de grade.

Cel mai important dintre aceste incendii forestiere a fost scăpat de sub control sâmbătă după-amiază în Sierra de la Culebra, un lanţ muntos din regiunea Castilia şi Leon (nord-vest), lângă graniţa cu Portugalia. În total, aproape 20.000 de hectare au ars acolo.      

Unsprezece sate cu câteva sute de oameni au fost evacuate din cauza ameninţării flăcărilor, ceea ce a dus la închiderea unui drum naţional şi a unei linii de tren de mare viteză între Madrid şi regiunea Galiţiei (nord-vest).

De asemenea, pompierii spanioli au continuat să lupte cu mai multe incendii în Catalonia şi Navarra.              

 

Sursa: Libertatea Zilei