Vreme rece, geroasă noaptea, în vestul țării

Astăzi, vremea va fi rece, geroasă noaptea izolat în depresiuni. Cerul va fi variabil. La munte, izolat va mai fulgui. Vântul va sufla în general slab, cu unele intensificări pe creste. Izolat vor fi condiții de ceață.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 3 grade, iar cele minime între -11 și -6 grade.

Mâine, vremea se va menține rece, deși valorile termice, mai ales cele nocturne, vor crește. Cerul variabil ziua, se va înnora treptat. În cursul nopții, pe arii relativ extinse în Crișana și local în Banat vor fi precipitații mixte, care pot favoriza apariția poleiului. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări noaptea. În cursul dimineții vor fi condiții de ceață.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 3 grade, iar cele minime între -4 și 2 grade, mai scăzute în depresiuni până spre -6 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.