Wizz Air oferă, în perioada 19-20 mai, reduceri de până la 21% la prețurile biletelor pe o perioadă nelimitată de călătorie, informează luni compania aviatică.
Potrivit unui comunicat al operatorului aerian de pasageri, promoția se aplică în întreaga rețea a companiei, cu peste 800 de rute, conectând aproape 200 de destinații din peste 50 de țări.
De la primul său zbor în 2004 de la Katowice către Londra Luton, Wizz Air a transportat peste 437,7 milioane de pasageri, cu sprijinul a 33 de baze operaționale din 16 țări și a unei flote de 232 de aeronave Airbus (66% cu tehnologie neo), cu o vârstă medie de doar 4,66 ani, una dintre cele mai tinere din industrie.
Cu peste 182 de rute spre și dinspre România, Wizz Air continuă să își consolideze prezența în țară. Numai în 2024, compania aeriană a operat peste 65.000 de zboruri spre/dinspre România și a transportat peste 100 de milioane de pasageri de la începutul operațiunilor sale în țară. Wizz Air operează în prezent de la șapte baze din România, inclusiv București Băneasa, București Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara, iar programul din vara anului 2025 include rute noi și frecvențe crescute pe destinații cheie.
Începând cu luna iunie, vor fi operate zboruri din Craiova către Memmingen și Bari, iar din Cluj-Napoca către Heraklion. În august, noile rute includ Friedrichshafen din București Otopeni, și Viena, Hamburg, Roma și Basel din Sibiu. În octombrie se adaugă Erevan din București Otopeni, Nurnberg și Napoli din Brașov și Nurnberg, Basel și Frankfurt Hahn din Timișoara. În decembrie, o nouă rută spre Wroclaw va fi lansată de la București Băneasa.
Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea ‘WIZZ’.
AGERPRES