Zeci de migranţi au fost găsiți ascunși în două autoutilitare, în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa Schengen

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins 26 de persoane din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Spaţiul Schengen, ascunse în două autoutilitare conduse de cetăţeni români.

Un şofer transporta cutii de carton pentru o societate comercială din Franţa, iar celălalt se deplasa fără încărcătură în Ungaria.

„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un locaş special amenajat în partea din faţă a compartimentului destinat mărfii (perete dublu), în total, 26 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani, intraţi legal în ţara noastră”, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

În ambele cazuri, şoferii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.