Arad: Câteva sute de studenți, angajați la bursa locurilor de muncă UAV

Peste o mie de studenți au fost prezenți la Bursa Locurilor de Muncă UAV, care s-a desfășurat, marți, în Complexul M al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad.

Bursa, care a fost organizată decătre Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UAV în parteneriat cu Liga Studenților UAV, s-a bucurat de prezența a 40 de firme care și-au prezentat oferta locurilor de muncă.

În cadrul bursei au fost selectați pentru interviu 320 de studenți, în timp ce alți 100 de studenți, mai norocoși, au și susținut, în cadrul târgului, interviurile de angajare.

Conform rectorului UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile, „ediția de anul acesta a Bursei Locurilor de Muncă a fost un succes atât pentru angajatori cât și pentru studenți”.

„Ne bucură buna colaborare pe care o avem cu angajatorii din vestul țării, am reușit să construim parteneriate durabile care confirmă încrederea pe care agenții economici o au în universitatea noastră. Fără îndoială cei mai câștigați sunt studenți care, așa cum s-a demonstrat astăzi, au șansa de a-și găsi un loc de muncă încă de pe băncile facultăților”, a mai declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

Evenimentul s-a bucurat de prezența pilotului de raliuri Vali Porcisteanu care le-a vorbit studenților despre muncă, seriozitate și perseverență.