Incendiu izbucnit în hala de producție a unei fabrici de peleți din județul Arad

Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în hala de producție a unei fabrici de peleți din localitatea Secusigiu. 

Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, încadrate cu 9 subofițeri. În sprijinul echipajelor a intervenit și SVSU Secusigiu cu o autospecială de stingere. 

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul halei, la paiele utilizate în procesul de fabricare a peleților, fără flacără doar cu degajări de fum pe o suprafață de aproximativ 150 de mp. 

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, salvând astfel hala de producție și utilajele aflate în interior. 
În urma flăcărilor au ars aproximativ 20 de mp de paie iar pereții halei au fost degradați. 

Din fericire nu s-au înregistrat victime, în hală neaflându-se persoane la momentul producerii incendiului. 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.