Actualitate· 2 min citire

Andrei Baciu: Putem RIDICA restricțiile Covid la 1 iunie

Andrei Baciu: Putem RIDICA restricţiile Covid la 1 iunie

Andrei Baciu: Putem RIDICA restricţiile Covid la 1 iunie

Realitatea de Arad
Scris de Realitatea de Arad Publicat: 19 apr. 2021, 10:14

Relaxarea restricțiilor va fi posibilă în aproximativ două luni, mai exact pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului

Andrei Baciu, secretarul de stat căruia prim-ministrul i-a delegat atribuțiile interimare la Ministerul Sănătății, a anunțat că România ar putea scăpa de restricții începând cu 1 iunie.

Relaxarea restricțiilor va fi posibilă în aproximativ două luni, mai exact pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, a spus Andrei Baciu, potrivit realitatea.net.

"Este esențial să le putem oferi tuturor pacienților din România, serviciile medicale de care au nevoie, pentru că vedem că acest virus are un impact extraordinar de mare și practic, nu cruță pe nimeni. Vești bune ca urmare a acestor demersuri sunt că, totuși, au fost identificate foarte repede câteva paturi suplimentare. În 2-3 zile au fost identificate și operaționalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate și se caută soluții asfel încât să fie operaționalizate cât mai repede și toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfășoară vaccinarea", a spus Andrei baciu.

"Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că ușor-ușor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor și la încă un pas mai aproape de o viață normală pe care o așteptăm cu toții, de foarte mult timp", a mai spus Baciu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate