Arad: Casă distrusă de un incendiu puternic. Flăcările s-au extins la vecini

IMG-20180921-WA0000
O casă a a fost distrusă, vineri, în judeţul Arad, de un incendiu puternic care se extinde și la casa vecină.
"Incendiul s-a produs în localitatea Păiușeni,în bucătăria unei case, s-a extins rapid, favorizat de refularea gazului din butelie, la acoperișul construcției. și s-a propagat la casa vecină din cauza distanței de circa 80 cm între construcții. La ora izbucnirii focului proprietarii case nu erau acasă, incendiul fiind observat târziu. În momentul sosirii primului echipaj al Detașamentului de Pompieri Sebiș, incendiul se manifesta violent și generalizat la acoperișul casei de la care a pornit focul și parțial la cealaltă construcție. A fost solicitat în sprijin un al doilea echipaj de la subunitate. După 45 minute de intervenție pompieri au reușit localizarea incendiului pentru a nu se extinde la întreaga construcție și la încă 4 construcții aflate la o distanță la fel de mică. Incendiul a fost stins după 2 ore. Cauza probabila, scurt circuit electric, aparat electric cu defecțiuni", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, maior George Pleşca.Sursa foto: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
- 17:51 - Unde se poate face grătar legal și ce amenzi riscă românii care aprind focul în locuri nepermise
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














