Arad: Marius Copil, învins de Federer. Cel mai important rezultat al carierei și urcă pe locul 60 mondial. Câți bani câștigă din mega evoluția din Elveția

ARADCU 00 MARIUS COPIL DUM28OCT
Cunoscutul tenismen, Marius Copil, din Arad, (28 ani), locul 93 mondial, l-a întâlnit, duminică, pe tenismanul elveţian Roger Federer (37 de ani), numărul 3 mondial, în finala turneului ATP de la Basel, dotat cu premii totale în valoare de 1.984.420 euro.
Tenismanul român Marius Copil a fost învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, de elveţianul Roger Federer.Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, a avut o evoluţie remarcabilă la acest turneu, unde a reuşit cel mai important rezultat al carierei sale. El a învins şase adversari mai bine clasaţi decât el în drumul către finală, printre care s-au numărat croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, pe care l-a eliminat în optimile de finală (7-5, 7-6), şi germanul Alexander Zverev, al cincilea jucător al lumii, în faţa căruia s-a impus în semifinale (6-3, 6-7, 6-4).De menţionat că Roger Federer (37 ani), numărul 3 mondial şi deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (20), a câştigat cu această ocazie pentru a noua oară turneul din oraşul său natal, trecându-şi totodată în palmares al 99-lea titlu în circuitul profesionist.Pentru Marius Copil, aceasta a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce la începutul anului a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins în trei seturi de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).Câştigătorul turneului de la Basel a primit un cec de 427.765 euro şi 500 puncte ATP, în timp ce Marius Copil a fost recompensat cu 209.715 euro şi 320 de puncte ATP.În urma acestui succes, Marius Copil, cel mai bun tenisman român al momentului, va face un salt impresionant, de 33 de locuri, în clasamentul ATP, urmând ca începând de luni să ocupe locul 60 în ierarhia mondială.
Ce spune Marius Copil despre întâlnirea cu Federer
Sursa foto: Marius Copil Facebook
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
- 10:12 - Zbor spre Londra, deviat de urgență la Roma din cauza unei baterii externe din bagajul de cală
- 10:00 - Noi lovituri americane asupra Iranului. Washingtonul invocă „legitima apărare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














