Arad: Mega-paradă impresionantă cu porturi populare la 100 de ani de la Marea Unire. Concerte în fața Primăriei Municipiului Arad

ARADCU 00 GHEORGHE FALCA PRIMARIE MAREA UNIRE VI30NOV (1)
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au început la Arad încă de vineri. Peste 1.228 de oameni în costume populare au participat, în centrul municipiului, la parada costumelor populare.
[embed]https://www.facebook.com/ciprian.arad.1/posts/302811847111035[/embed] Printre participanți au fost primarii din județ care au venit cu ce au avut mai reprezentantiv pentru comunitățile pe care le conduc.De la paradă nu au lipsit cei mai celebri Dubași, cei de la Săvârșin, care erau preferații Regeleui Mihai I.Alaiul s-a oprit la inaugurarea grupului statuar Arad-1918, dezvelit în fața fostului cinematograf Dacia, iar de acolo și-au continut marșul până în fața primăriei, unde s-au prins întro mare horă a Unirii.La această oră, în fața primăriei a început mega concertul de muzică populară cu artiști din toate zonele istorice ale țării.Pe scenă urcă Veta Biriș, Marius Ciprian Pop, Dinu Iancu Sălăjanu, Vlăduța Lupău, Niculina Stoican și Daniela Condurache, alături de artiști locali. Aceștia sunt acompaniați de Orchestra Națională „Jidvei“ din Alba Iulia. Pe scenă vor mai urca și soliști și ansambluri folclorice din județul Arad.Concertele continuă la Arad și în zilele următoare. Sâmbătă, chiar pe data de 1 decembrie, cu începere de la ora 18,30, în fața primăriei este programat concertul de muzică ușoară cu Ștefan Bănică Junior și Cargo.1 Decembrie – Concert de muzică ușoară –Platoul din fața Palatului Administrativ ora 18.30 – 19.00 – Arthur in Neverland ora 19.00 – 19.30 – Blackjack ora 19.30 – 20.00 – Trupa Barbarossa ora 20.00 – 21.00 – Cargo ora 21.00 – 22.00 – Ștefan Bănică Jr. ora 22.00 – Foc de artificiiDe asemenea, în 2 decembrie, este invitat, la Arad, Mircea Rusu care va prezenta un recital în Parcul Eminescu, la Târgul de Iarnă.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

