PASTILA PENTRU SUFLET - Ce rugăciune importantă e bine să spunem azi

PASTILA PENTRU SUFLET - Ce rugăciune importantă e bine să spunem azi
Rugăciunea care se citește în fiecare post
Rugăciunea zilei
Rugăciunea care se citește în fiecare post
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Pilda zilei
O fărâmă din inima ta
Un tânăr monah a întrebat un pustnic înţelept:
– Care este taina înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere şi i-a răspuns:
– Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale.
– Să dau de pomană?
Continuarea o găsiți pe Realitateaspirituala.net.
Citește și:
- 07:42 - Horoscopul săptămânii 13–19 aprilie 2026. Perioadă în care nu mai merge cu „vedem noi”, ci trebuie luate decizii clare
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











