Arad: Bazinul de polo, recepționat. În 3-4 luni va fi deschis pentru performanță și agrement
Lucrările la bazinul de polo din municipiul Arad au fost recepționate luni decătre Compania Națională de Investiții (CNI).
Bazinul de polo din cartierul Subcetate este o investiţie obţinută de municipalitatea arădeană în anul 2011. Lucrările de execuţie au fost însă blocate timp de trei ani de zile începând cu anul 2012. În noiembrie 2015, construcţia bazinului de polo, a fost inclusă în programul „Bazine de înot” susţinut de Compania Națională de Investiții.Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, disputa era între constructor şi CNI, aceasta din urmă trebuia să facă anumite plăţi."Lucrările s-au finalizat şi în acest moment protocolul este în faza în care Municipiul Arad trebuie să-l voteze. Peste 3 săptămâni îl va semna şi Ministrul Dezvoltării şi apoi se intră în procedura de a angaja oameni, şi de a încheia contracte de întreţinere", a mai declarat edilul.Gheorghe Falcă estimează că în trei-patru luni de zile bazinul de polo va fi deschis atât pentru performanţă şi cluburi sportive, cât şi pentru agrement.Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 23.140.051 lei (TVA inclus) din care 30% reprezintă contribuţia municipalităţii arădene. Aceasta a pus la dispoziţie terenul pe care s-a ridicat construcţia şi a asigurat toate utilitățile, respectiv apă, canal, gaz și electricitate. Toate lucrările asumate de municipalitate au fost finalizate încă din primăvara acestui an.Municipalitatea aşteaptă acum propunerile arădenilor pentru dezvoltarea zonei adiacente cu noi spații destinate sportului.Bazinul de polo din Subcetate va fi administrat de S.C. Recons S.A, aceeaşi societate care mai administrează Patinoarul municipal şi Ştrandul “Neptun”.
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








