Arad: Câteva zeci de oameni afectați de o pană de curent a câtorva servicii publice

galleria-arad
O avarie majoră a avut loc luni la reţeaua electrică a Galleria Mall din Arad, centrul comercial în care îşi desfășoară activitatea în special Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, dar şi Serviciul de Evidență a Persoanelor din municipiul Arad, aflat în subordinea Primăriei municipiului Arad.
Prefectura a anunţat că cele 2 servicii din subordinea instituției - paşapoartele şi permisele auto - nu și-au putut desfășura activitatea în regim normal, iar conformal informații și la serviciul Evidență a Persoanelor situație a fost la fel.Conform prefectului de Arad, Florentina Horgea, cetățenii care au fost programați pentru luni vor fi primiți cu celeritate în cursul zilei de marţi, când activitatea va reintra în normal, iar autorităţile vor face în așa fel încât să revenă cât mai repede la programul obișnuit, respectând programările cetățenilor.Luni seară, echipele de electricieni lucrau încă pentru a găsi problema, în condițiile în care reprezentanții E-Distribuție Banat au spus că nu au nicio problemă la instalațiile de medie și joasă tensiune din zonă și că defecțiunea ar fi la instalația complexului comercial.O parte din centrul comercial are curent electric.Galleria Mall Arad a fost părăsit de aproape toți comercianții începând cu 2015, când Cora și-a închis hypermarket-ul, iar numărul vizitatorilor complexului a scăzut constant. În acest moment, aici mai funcționează doar unele servicii publice ale Primăriei și Prefecturii, dar și câteva firme mici
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News









