Noi probleme la podul de la Brăila, explicații halucinate din partea oamenilor lui Grindeanu

O nouă analiză făcută de un specialist arată că problemele podului de la Brăila sunt mai grave decât susțin oamenii lui Sorin Grindeanu de la CNAIR. Ovidiu Marian Bărbier, fost director adjunct al Campaniei de Autostrăzi, a arătat că tot asfaltul și hidroizolația trebuie înlocuite. Într-o postare pe Facebook, acesta a sintetizat problemele majore ale edificiului, sugerând că acestea erau cunoscute de mult timp. Dezvăluirile vin la doar câteva zile după ce realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu, a fost împiedicată să prezinte în direct problemele podului.

Ovidiu Marian Bărbier, fost director adjunct al CNAIR, face o analiză a lucrărilor de la podul peste Dunăre de la Brăila. El spune că tot asfaltul și hidroizolația trebuie înlocuite. Într-o postare pe Facebook, Bărbier arată câteva dintre constatările sale:

 

Jaf la drumul mare, probleme grave la podul de la Brăila. Raportul ținut secret de CNAIR, detonat de Anca Alexandrescu – DOCUMENT

„După semnarea contractului, a urmat etapa de proiectare și apoi avizarea Proiectului Tehnic în CTE CNAIR. Pentru că partea de verificare de proiect a fost licitată separat de către CNAIR și licitația cu contestațiile de rigoare a durat destul de mult, antreprenorul depune proiectul spre avizare la CNAIR fără ștampile de verificatori.(…) Proiectul putea fi verificat prin contractarea verificatorilor atestați chiar de însuși antreprenorul general. (…) S-a ales însă de către CNAIR varianta de a se licita separat această activitate. (…) Acest caz este unicat în istoria CNAIR și sper să nu se mai repete”, a scris Bărbier.

Culisele Statului Paralel. Anca Alexandrescu: „Nu am venit, la podul de la Brăila să mă cert și să mă bat cu nimeni, ci vreau să arăt neregulile

„Aceste fisuri apar în general datorită eforturilor foarte mari introduse pentru tensionarea cablurilor(…) Post aceste constatări, s-a elaborat o expertiză de specialitate care a dat 3 soluții:
1. colmatarea cu spumă poliuretanică (ce nu dă rezultate )
2. Injecții cu rășini speciale (soluție adoptata și care e sub supraveghere)
3. Hidroizolarea exterioară a pereților (soluție scumpă și medie ca dificultate, care presupune excavații exterioare pereților și hidroizolarea lor cu membrane).”

Potrivit fostului adjunct al CNAIR, un astfel de bloc de ancoraj are dimensiunile unui bloc de 12 etaje, îngropat în pământ și cu cantități imense de beton armat. Pentru ca stabilitatea construcției să fie afectată, ar trebui ca prinderile cablurilor purtătoare sa fie scufundate în apă pe o perioada extrem de lungă, un lucru imposibil.

 

Imagine

 

Imagine

În plus, pe internet au apărut filmulețe cu șuruburile de la Podul Brăila care ies cu mâna liberă. Bărbier spune că că în urma verificărilor, toate șuruburile au fost strânse. O alta neregula constatată se referă la panourile de orientare care sunt executate din tabla zincată și nu din tabla de aluminiu conform caietului de sarcini.

Cea mai importantă problemă este cea legată de asfaltul de pe podul principal

Specialistul CNAIR mai explică. „În 2022, s-a primit comanda de la antreprenorul general pentru analiza în laborator a 9-10 rețete de asfalt. S-a constatat că una dintre rețete s-ar apropia de nivelul minim admis din standarde. Deci, un prim semnal era primit. ,,Problema” la această structură este legată de faptul că este o structură metalică integrală, suporta temperaturi mari și deformații elastice foarte mari date fie de ecartul de temperatură, fie de încărcări, fie de vânt. Acest aspect trebuie să ducă la elaborarea de rețete speciale de asfalt, cu o amorsă corespunzătoare. În deja celebrul raport CESTRIN, constatările sunt dezastruoase.(…) Citez din memorie: conținut de bitum necorespunzător, calitatea bitumului necorespunzătoare, grosimile straturilor de asfalt, aderenta primului strat la hidroizolație, structura etc… toate necorespunzătoare!” a scris Bărbier în analiza sa. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.