Florin Salam, primele declarații după ce a fost acuzat că a lovit o femeie în cap, într-o cameră de hotel

Manelistul Florin Salam a declarat marți seară, 16 ianuarie, la ieșirea de la audierile de la Secția 1 de Poliție din Bulevardul Lascăr Catargiu, în calitate de martor, că nu o cunoaște pe tânăra de 23 de ani care l-a acuzat că a lovit-o într-o cameră din fostul hotel Intercontinental din București.

„Nu am cunoscut-o niciodată, credeți-mă, a venit cu un băiat și băiatul acela a plecat și a lăsat-o pe acolo. Și nu a lăsat-o bine, că nu trebuia să rămână cu mine”. Întrebat dacă acel băiat era un proxenet, cântărețul de manele a spus: „Nu… A venit cu un băiat, nu știu. Eu eram acolo. Ei au venit la mine pe parcurs și au înscenat tot, au vrut să facă chestia asta, să se ridice pe spatele meu sau să îmi ceară bani”.

La întrebările jurnaliștilor dacă ar fi subiectul unui șantajat, Florin Salam a răspuns: „Sigur…. Eu aș putea să spun multe acum, dar tac din gură. Atât rog pe toată lumea, inclusiv persoana asta, să își vadă de treaba ei și să nu se mai ia după cine o învață să îmi facă mie rău”.

Florin Salam a mai spus că pe 17 ianuarie, va pleca din țară. „Dacă aveți nevoie de ceva, spuneți-mi, vreau 300, 500, 700, decât să îmi faceți manevre de astea pentru câteva sute sau cât aveți nevoie. Vedeți-vă de treaba voastră! Lăsați-mă să pot sa cânt. Iarăși vă supărați că am început să cânt? 20 de ani, 30 de ani de acum încolo tot eu sunt șeful”, a susținut manelistul.

Întrebat dacă este un monstru, așa cum a afirmat tânăra de 23 de ani, Salam a răspuns: „Sunt un monstru sacru”.

Cântărețul de manele Florin Salam este cercetat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după ce o tânără de 23 de ani l-a acuzat că a agresat-o fizic pe 1 ianuarie.

„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, transmite Poliția Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, cel vizat de anchetă este manelistul Florin Salam, iar victima ar fi o prostituată. Incidentul s-a petrecut într-o cameră a Grand Hotel (fostul Intercontinental). Femeia s-ar fi aflat în cameră cu Salam pentru a presta servicii sexuale contra cost. După ce ar fi întreținut relații sexuale, Salam ar fi lovit-o pe femeie în cap și în piept, pentru că o suspecta că încearcă să-i fure bani din portofel.

Sursa: Tabu.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.