O nouă zi de scădere a indicelui ROBOR la 3 luni. Ce se întâmplă cu ratele românilor

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut miercuri la 6,14% pe an, de la 6,15% pe an.

La începutul anului, indicele ROBOR la 3 luni era 6,21%, iar pe 3 ianuarie 2023 era de 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 6,17%, de la 6,19% marţi, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 6,18% de la 6,20%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,97% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2023, în urcare faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,96%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.