”ÎN SLUJBA ȚĂRII”. CRONICA LUI DINESCU: E ABSOLUT ÎNDUIOȘĂTOR CUM S-A ÎNDRĂGISTIT DE SOȚIE, CUM A VAZUT-O ACUM 41 DE ANI PRIN GARDUL DINTRE LICEE

Președintele PNL, Nicolae Ciucă și-a lansat mult-așteptata carte într-un mod inedit, în cadrul emisiunii ”Poezie și Delicatețuri”, la Prima TV. Candidatul liberal la președinția României a fost invitatul publicistului Mircea Dinescu, la Cetate, într-un cadru rupt de agitația scenei politice care a invitat la un dialog savuros și sincer, mai apropiat de o discuție între prieteni decât de un interviu clasic. 

Mircea Dinescu remarcă în primul rând personalitatea autorului, despre care spune că în particular, în mediu restrâns, este simpatic, are simțul umorului și lasă impresia unui om așezat, care-și cunoaște valoarea și nu vrea să convingă pe nimeni că ar fi altceva decât este. Și asta se vede și în felul în care scrie: asumat, sincer, autentic. 

”Prima poveste este nemaipomenită, este o formă de confesiune, iubire și admirația pentru femeile din Oltenia. E un exercițiu de sinceritate. Povestește, absolut înduioșător cum s-a îndrăgostit de soție, cum a văzut-o acum 41 de ani prin gardul dintre licee. Această carte este un elogiu adus femeii române, oltencei. Rar am citit așa un elogiu pentru femei care devin un fel de Calea Lactee a identității”, a mărturisit Mircea Dinescu.

 
 

Totodată, gazda emisiunii a menționat faptul că, dintre toți candidații la prezidențiale, Nicolae Ciucă este singurul care are o meserie și o carieră de militar exemplară. Acesta a remarcat, de asemenea, echilibrul și bunul-simț al președintelui PNL. ”În particular, domnul general este și mai simpatic”, a recunoscut Mircea Dinescu. 

Ion Cristoiu recomandă cartea lui Nicolae Ciucă: ” Este un om așezat. Eu vă recomand, eu am citit-o. Merită

”În slujba țării” e o carte de memorii, nu un exercițiu de stilistică sau de admirație față de sine, ceea ce dă cu adevărat valoare scriiturii, sau, cum spune Mircea Dinescu, felul în care își povestește viața Nicolae Ciucă ajunge să creeze o legătură aparte cu cititorul: ”nu ți-l poate da nimeni, sentimentul care reiese din carte. Sunt lucruri și de prozator”. 

 
 

Este și ceea ce face din ”În slujba țării” o carte despre care scriitorul și poetul Mircea Dinescu spune că este ”nemaipomenită”. Nu numai povestea: anii de școală, armata, soția și viața complicată de familie ca ofițer în armată, misiunile în afara țării, politica și programul prezidențial. Ci cum se raportează Nicolae Ciucă la toate despre care scrie: ca la o viață trăită, nu doar povestită. 

Vechi camarazi de arme ai generalului Nicolae Ciucă răspund clipului de promovare a cărții despre viața acestuia: Ne-ați insuflat un spirit de luptători

”Se vede că această carte este scrisă cu drag. Am simțit vibrația unuia care scrie cu sinceritate despre sine”, a concluzionat Mircea Dinescu despre cartea lui Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.