MARCEL CIOLACU ȘI-A DEPUS SÂMBĂTĂ CANDIDATURA LA BEC PENTRU FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, şi-a depus candidatura, sâmbătă, la funcţia de preşedinte al României. Ce declarație a făcut politicianul cu această ocazie.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, şi-a depus candidatura, sâmbătă, la funcţia de preşedinte al României, context în care a precizat că vine cu plan pentru ţară, un crez politic şi un angajament moral, menţionând că puterea trebuie să stea la masă cu opoziţia.

„Am decis să depun astăzi candidatura la Preşedinţia României după o perioadă, din punctul meu de vedere, pe care românii nu şi-au dorit-o în mod deosebit, deoarece vreau să vă reamintesc că în ultimii 20 de ani am avut 17 guverne. Acesta a fost modul de abordare a foştilor preşedinţi ca să poată să îşi conserve puterea şi să îşi exercite o putere mai mare. Au preferat acest lucru în detrimentul României şi al românilor. Cred că a venit timpul să privim, de această dată, cu echilibru şi responsabilitate această funcţie şi această demnitate în statul român”, a afirmat Marcel Ciolacu, după ce a depus, la sediul Biroului Electoral Central, lista semnăturilor pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.

Care este crezul politic al lui Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a arătat că propune un angajament pentru venituri mai mari şi putere de cumpărare pentru români.

„Vorbim despre reindustrializarea României, vorbim despre finalizarea autostrăzilor şi a întregii infrastructuri şi în domeniul educaţiei şi al sănătăţii, vorbim de demnitatea românilor din diaspora”, a susţinut Ciolacu.

Liderul social-democraţilor a subliniat că perioada în care preşedintele României se ocupă de distrugerea unui partid s-a încheiat.

Alegeri prezidențiale în România. Biroul Electoral Central a validat şapte candidaturi

„Am un crez politic, acela de a uni, mai ales că nu îmi este foarte greu să fac comparaţie cu ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Eu cred că perioada în care trebuie preşedintele să se ocupe să distrugă un partid politic sau preşedintele trebuie să arate ură faţă de adversarii politici şi să îi considere pe adversarii politici duşmani politici, cred că acea perioadă trebuie să ia sfârşit”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a opinat că trebuie împărţită puterea, iar un plan pentru România trebuie asumat atât de putere cât şi de opoziţie.

El a mai spus că preşedintele României trebuie să dea explicaţii asupra programului său, când face deplasări de ce le face, ce îşi propune şi ce s-a realizat, ce a câştigat România.

„Sunt ferm convins că vom avea un preşedinte echilibrat şi normal, care va şti în primul şi în primul rând ce nu trebuie făcut”, a adăugat Marcel Ciolacu, conform Agerpres.

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.