A început Evaluarea Națională: proba la Limba și literatura Română, susținută de absolvenții claselor a VIII-a

Evaluarea Națională 2023. Absolvenţii clasei a VIII-a susţin, astăzi, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Evaluarea Națională 2023 începe astăzi, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Accesul candidaţilor în săli este permis începând de la ora 8:00, până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației. Fiecare probă începe la ora 9. 

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute şi se calculează după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte, conform sursei citate.

Cum se desfășoară proba de astăzi de la examenul de Evaluare Națională

Elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei.

Începând cu ora 9:00, candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciornă. Elevii vor completa caseta de identificare (în maximum 15 minute), iar asistenţii vor verifica datele înscrise de candidati și vor secretiza caseta.

„La probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2023, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se predă la finalul probei şi, întrucât conţine subiectele şi rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor.”

Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion.

Pentru proba de la disciplina Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc doar colile distribuite de asistenţi.

Proba scrisă la Matematică este programată pentru miercuri.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 28 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile vor putea fi depuse în acceaşi zi şi în ziua următoare.

Evaluarea Națională 2023. Afişarea rezultatelor finale, după soluţionarea contestaţiilor, va avea loc pe 4 iulie.

Anul acesta, având în vedere greva personalului din învăţământ, înscrierile pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat s-au prelungit până pe data de 16 iunie.

Potrivit ordinului de ministru nr. 4.366/30.05.2023, pentru candidaţii înscrişi în judeţele Alba, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj şi Satu Mare, evaluarea lucrărilor scrise din cadrul Evaluării Naţionale se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate pilotării evaluării digitalizate a examenelor naţionale în anul şcolar 2022 – 2023. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.