Accident în lanț pe autostradă, aproape de vama Nădlac. Șapte victime, dintre care trei copii

Accident în lanț pe autostradă, aproape de vama Nădlac. Șapte victime, dintre care trei copii
Șoferul unei autoutilitare nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față
Un accident în lanț a avut loc pe autostrada A!, nu departe de vama Nădlac. Șoferul unei autoutilitare nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față și, pe fondul neatenției, a lovit-o destul de puternic încât să o arunce într-o altă mașină. La rândul ei aceasta a ricoșat și mai multe autoturisme au fost lovite.
“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că evenimentul s-a petrecut în jurul orei 11:17 . Un arădean de 43 de ani a condus o autoutilitară pe A1, în apropierea PTF Nădlac 2. Din cauza altor preocupări, de natură a-i distrage atenția, acesta nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismele care circulau cu viteză redusă în coloană, intrând în coliziune cu două dintre acestea, care au fost proiectate în alte trei autoturisme din coloană. Au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale trei copii și patru adulți.
În urma concluziilor medico legale urmează a fi efectuată încadrarea juridică. În acest moment se circulă doar pe banda doi, fiind restricționată circulația pe banda de urgență și banda 1.”, transmit reprezentanții IPJ Arad
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News











