Arad: 10 persoane, plasate în carantină din cauza coronavirusului, în Arad

10 persoane care veneau din zona roșie din Italia au fost plasate în carantină în județul Arad, până luni la ora 20.

Unele dintre cele 10 persoane se cunoșteau între ele, în vreme ce altele nu au nicio legătură.

Cele 10 persoane, dintre care unele au venit în țară fie cu autocare, fie cu mașini mici, au intrat în România prin cel mai mare punct rutier de trecere a frontierei din România, Nădlac 2 de pe autostrada Nădlac-Arad.

Conform directorului Direcției de Sănătate Publică Arad, Constantin Cătană, persoanele nu prezintă simptome sau suspiciuni, dar pentru că vin din zona roșie, au fost duse, conform legii, într-un centru de carantină din județul Arad. Le-au fost prelevate probe și se așteaptă rezultele.