Arad: 23 de focare de pestă porcină africană, active în județul Arad, și peste 2.000 de porci domestici omorâți 

Numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate în gospodării din judeţul Arad s-a dublat în ultimele două săptămâni.

Conform Directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, în judeţ există confirmate 23 de focare de pestă africană în gospodăriile populaţiei, la care se adaugă focare apărute la mistreţi de pe fondurile de vânătoare Ceala, de lângă municipiul Arad, şi Sânpetru German.

Pesta africană afectează localităţile Sânpetru German (cinci focare), Zădăreni (un focar), Felnac (două), Cintei (şase), Pecica (unu), Nădab (şapte) şi Ţipari (un focar).

În total, până marţi au fost ucişi peste 2.000 de porci domestici, mai mult de jumătate provenind din localităţile Nădab şi Cintei, unde s-a luat decizia sacrificării tuturor suinelor din gospodării.

Vestea bunĂ este că în ultima săptămână nu a mai existat niciun caz confirmat.
Autoritățile speră ca primele focare să fie închise pe la sfârșitul lunii.

Până în acest moment au fost lichidaţi 42 de mistreţi din efectivul estimat de 140 de capete din zona Sânpetru German, de unde a pornit răspândirea virusului.

În cazul fondului de vânătoare Ceala, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Arad, Nicu Deme, a declarat că s-a reuşit lichidarea a două treimi din efectivul estimat de 125 de capete de mistreţi.

În zonele cu focare, sunt menţinute pe şosele covoarele de dezinfecţie, dar şi filtrele de poliţie pentru prevenirea transportului ilegal de suine.