Arad: 5 tineri, prinși în timp ce conduceau ilegal mașini prin Arad. Cel mai tânăr are 17 ani

5 tineri au fost prinși decătre polițiștii din Arad în timp ce conduceau mașini fără a avea permise de conducere.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „polițiștii orașului Sebiș au depistat, pe raza localității, un tânăr de doar 17 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.

„Doi tineri de 26 de ani, din Șicula și Bocsig, au fost depistați, în timp ce conduceau autoturisme pe raza localităților Beliu și Ineu, fără a avea permis de conducere. Au mai fost depistați conducând fără permis: pe raza localității Pâncota, un tânăr de 29 de ani din localitate și pe D.N.7, pe raza localității Conop. un arădean de 37 de ani”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Pe numele tuturor celor 5 persoane au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere de autoturisme fără a deține permis de conducere.

Polițiștii continuă cercetările în aceste cazuri.