Arad: 66 de persoane sunt izolate la domiciliu în Arad, după ce au venit din zone cu coronavirus. Nicio persoană în carantină

66 de persoane sunt izolate la domiciliu în Arad, în acest moment, din cauză că au venit din zone cu cazuri de coronavirus, a anunțat, miercuri, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad, Constantin Cătană.

Este vorba despre arădeni care au intrat în țară fie pe la frontiera rutieră, fie prin aeroporturi, în special prin Timișoara.

Conform legii, cei care vin din asemenea zone trebuie să stea izolați la timp de 14 zile. Cele 66 de persoane au venit din China și Italia,

Vestea bună este că nicio persoană nu este în carantină, adică nu prezintă semne care să ridice suspiciuni.

Pe de altă parte, Prefectura Arad a anunțat că în județ sunt pregătite, în orice moment, 138 locuri de cazare, iar în caz de nevoie, numărul acestora se poate suplimenta cu alte minim 280 de locuri.