Arad: 75 de ani de când doi arădeni au fost condamnați în procesul Primului Lot de Criminali de Război. Motivele

Joi, 21 mai, se împlinesc 75 de ani de când doi arădeni au fost condamnați în procesul Primului Lot de Criminali de Război.

Conform unui material publicat decătre profesorul Horia Truță pe site-ul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol din Arad, în data de 21 mai „1945 – Tribunalul Popular din Bucureşti a dat sentinţa în procesul Primului Lot de Criminali de Război, format din 37 inculpaţi, pentru modul cum au administrat regiunea Odesa (URSS), în timpul ocupaţie româneşti (1942-1943). Majoritatea au fost condamnaţi la moarte. Printre ei se aflau şi arădenii: Romulus Ambruş, fost comandant al Legiunii de Jandarmi din Golta, condamnat la moarte sub acuzaţia că i-a jefuit pe internaţi şi Constantin Alexandrescu, originar din Gurahonţ, fost prim-pretor, comandant al ghetoului din Berşad, condamnat la 5 ani închisoare, sub acuzaţia că a introdus un regim de foamete şi mizerie. În aceeaşi zi, a fost arestat cel de al II-lea lot ai Criminalilor de Război, format din ziarişti. În actul de acuzare, se reliefa faptul, că aceştia, prin articole în ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste. Prin sentinţa din 4 iunie, Pamfil Şeicaru a fost condamnat la moarte (în contumacie) ia Nichifor Crainic şi Stelian Popescu (acesta în contumacie), la detenţie pe viaţă, alături de alte condamnări deosebit de severe”, se mai arată pe pagina de internet a bibliotecii din Arad.