Arad: AUDIO 11 migranți din Turcia, descoperiți ascunși într-un TIR românesc, la frontiera de pe autostrada Nădlac-Arad

11 cetățenidin Turcia, cu vârste cuprinse între 27 și 49 de ani, au fost desciperiți, joi, decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad, când încercau ca să iasă din țară ascunși într-un TIR.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, comisar-șef Laura Beatrice Bondar, „în data de 13.06.2019, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român M.A., în vârstă de 31 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta profile metalice pentru o firmă din Italia”.

„Ca urmare a analizei de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, unsprezece persoane. Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt nouă bărbați și două femei, toţi cetățeni turci. Cei în cauză au vârste cuprinse între 27 şi 49 de ani şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, comisar-șef Laura Beatrice Bondar.

Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetățenii străini, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Arad: AUDIO 2 migranți, descoperiți pe platforma unui tren, care transporta mașini la export

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.