La Arad va funcționa o comisie de acord unic prin care se va simplifica procedura de eliberare a acordurilor și avizelor, a anunțat, joi, conducerea Consiliului Județean Arad, care a găzduit o întâlnire cu instituțiile care eliberează avize și autorizații.
Comisia, care se va constitui în baza modificărilor Legii 50/1991, va funcționa electronic, iar fiecare instituție implicată va avea câte un reprezentant.
Discuțiile au scos la iveală și unele probleme care vizează bunul mers al fluxului de eliberare a actelor, iar președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a propus să se centralizeze toate propunerile pentru a se vedea ce se poate rezolva cât mai repede.
„Procedura de eliberare a autorizațiilor și avizelor este, la momentul actual, greoaie, iar o astfel de comisie va flexibiliza relația dintre instituțiile statului și cetățeni. Această Comisie nu obligă beneficiarul să își rezolve avizele electronic, dar este o facilitate importantă”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Un alt punct al discuțiilor l-a reprezentat actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean, care are valabilitate până în 2020. Pentru a urgenta și a simplifica procedura de lucru, se vor crea grupuri de lucru, astfel încât fiecare instituție implicată să aibă câte un reprezentant.
Iustin Cionca spune că această actualizare este necesară pentru dezvoltarea județului, dar se va elabora un proiect prin care autoritățile vor trasa unele direcții majore.