Arad: AUDIO Mai multe testări pe zi pentru noul coroanvirus, la Arad

La Arad se pot face, începând de sâmbătă, mai multe testări pentru noul coronavirus, au anunțat Spitalul Clinic Județean de Urgență și Consiliul Județean.

În Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a ajuns astăzi un sistem automat de extracție ARN, necesar în prelucrarea probelor pentru cele două aparate PCR cu care se realizează testarea pacienților suspecți de COVID-19.

„Sistemul de extracție este de un real folos deoarece, de azi înainte, extracția de ARN se va realiza în paralel, atât manual cât și automat. Vom putea efectua mai multe testări pe zi și totodată se vor micșora timpii de așteptare pentru rezultate”, a dec;arat șef Laborator Analize Medicale din cadrul SCJU Arad, biochimist Luminița Pilat.

Până în prezent, doar la nivelul Laboratorului de Analize Medicale, în două săptămâni s-au obținut aproximativ 1.000 de rezultate pentru testele de COVID-19. La aceastea se mai adaugă testele trimise, în primă fază la Timișoara și testele care se efectuează zilnic în laboratorul Direcției de Sănătate Publică.

„Avem trei aparate de testare la nivelul județului Arad, care funcționează la mare capacitate. Îmi doresc ca numărul testărilor să crească și arădenii să se simtă în siguranță. Cu fiecare zi care trece și condițiile medicale se îmbunătățesc, crește numărul arădenilor vindecați. Împreună cu medicii și cu întreaga societate arădeană, muncim în continuare pentru echiparea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și pentru limitarea efectelor Covid-19 în județul nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Sursa foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad