Arad: AUDIO Un nou caz de braconaj, în timp de pandemie, la Arad. Al 3-lea, într-o săptămână. Ce spun jandarmii

Un nou caz de braconaj pe timp de pandemie a fost descoperit decătre jandarmii din Arad. De această dată, 2 bărbați au fost descoperiți pe Mureș, în zona localității Zăbrani.

Conform purtătorului decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu, „un echipaj de jandarmerie aflat în serviciul de patrulare, a depistat în flagrant, miercuri seara, pe malul râului Mureș, în dreptul localității Zăbrani, doi bărbați care, folosindu-se de o barcă pneumatică, au pescuit ilegal cu plase de tip setcă și monofilament. La vederea echipajului de jandarmerie, cei doi bărbați au încercat să fugă, însă fără succes”.

„Pe numele acestora, jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform prevederilor OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura. Plasele de pescuit și ambarcațiunea, au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare, au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, prevăzute în Ordonanțele Militare, cu amenzi în valoare de 12.000 lei”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Cei 2 bărbați sunt anchetați penal.
Jandarmii și polițiștii continuă cercetările în acest caz.