Deputatul Dorel Căprar, fost președinte al PSD Arad, care a fost exclus din partid la finalul lunii aprilie, a anunțat, miercuri, că s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), afirmând că se regăseşte în doctrina acestei formaţiuni.
„Am decis că doctrina umanistă şi promovarea valorilor acesteia este în interesul României şi al cetăţenilor români şi este pe deplin compatibilă cu principiile şi valorile mele politice şi de viaţă. În această perioadă societatea românească are o nevoie acută de revenire la valorile tradiţionale de respect şi sprijin faţă de om, de nevoile acestuia, de raţiune, demnitate, credinţă şi mai ales de patriotism. Considerând că doctrina umanistă poate constitui un remediu eficient al actualei situaţii, am decis să mă alătur proiectului politic al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) şi începând de azi să mă înscriu în acest partid”, a declarat Dorel Căprar, miercuri, într-un comunicat de presă.
În 13 mai, PSD Arad anunţa că, pe data de 30 aprile, l-a exclus pe Dorel Căprar din partid.
La acel moment, Dorel Căprar declara că decizia nu a fost luată în mod statutar, motiv pentru care se considera în continuare membru PSD. Căprar spunea că va depune contestaţie şi va aşteapta decizia Comitetului Executiv, iar ulterior se va adresa unei instanţe.
Dorel Căprar a fost trimis în judecată în 7 aprilie, de către procurorii DNA, în dosarul cu privire la DRDP Timişoara, el fiind acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.
Dorel Căprar s-a înscris în PSD în 2000. A condus timp de mai multe mandate organizația de tineret și apoi pe cea municipală. În perioada 2010-2020 a fost președinte al PSD Arad.