Arad: Bărbați căutați pentru dare de mită, furt și tulburarea ordinii și liniștii publice, descoperiți la frontieră. Au fost duși imediat la poliție

2 bărbați care erau urmăriți general au fost descoperiți, miercuri, decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad, când dorea ca să iasă din țară.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, un bărbat de 40 de ani din Prahova avea emis pe numele său, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 3 ani şi 20 de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi furt.

Un alt bărbat de 38 de ani, din Constanța era urmărit de către autorităţile române pentru că avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 4 ani şi 2 luni de închisoare, pentru săvârşirea de infracţiunii de tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Cei 2 bărbați au fost predați unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurile legale care se impun în aceste cazuri.