Cca 40 de angajaţi din cei 250 ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad au protestat, miercuri, în curtea sediului din municipiu, fără ca activitatea să fie afectată.
Conform liderului de sindicat, Loredana Petroman, angajații s-au solidarizat cu colegii din ţară care au formulat nemulţumiri. Este mai mult un semnal de alarmă cu privire la problemele pe care le avem, dar şi o formă de omagiu adus colegilor din ţară care au căzut la datorie în timpul pandemiei de COVID-19″, a mai declarat Loredana Petroman.
Conform directorului instituţiei, Raveca Nicoară, toţi angajaţii participanţi la protest au fost în timpul liber, iar activitatea ambulanței nu a fost afectată.
La nivel național, sindicaliștii sunt nemulțumiți dincauza amânării proiectelor cu impact asupra personalului şi organizării serviciilor de ambulanţă.