Arad: Ce se mai fură în timpul pandemiei de noul coronavirus: conducta de apă

Un bărbat de 69 de ani din Arad este cercetat după ce a furat o conductă de apă.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „la data de 11 aprilie, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 10/11 aprilie a.c., de pe un drum agricol de pe raza localității Chișineu-Criș ar fi fost sustrasă o țeavă de apă de aproximativ 6 metri. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 69 de ani, din aceeași localitate, bănuit de săvârșirea faptei”.

„Prejudiciul a fost recuperat, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz