Arad: Cea mai mare reușită din aplinismul românesc, cinstită, vineri, cu onoruri militare. Alpinistul Torok Zsolt, decorat de către ministrul Apărării, Mihai Fifor

Cea mai mare reușită din aplinismul românesc, care reprezintă și o premieră mondială, a fost cinstită, vineri, cu onoruri militare. Evenimentul a avut loc în Cetatea Aradului. Cunosctul alpinist român, Torok Zsolt, a primit din partea ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, care este și senator PSD Arad,”Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa I”.

Cunoscutul alpinist român, Torok Zsolt, din Arad, este autorul mai multor premiere naționale și mondiale. Cea mai recentă reușită a avut loc în cursul săptămânii trecute… Torok Zsolt a anunțat, marți, 23 octombrie, pe contul său de Facebook, că împreună cu Romeo Popa și Teofil Vlad, a realizat o premieră mondială, o linie nouă în Peretele Sudic al Muntelui Pumori, înalt de 7.165 m, aflat la circa opt km de Everest. Este cea mai mare reușită a alpinismului românesc.

Conform aplinistului Torok Zsolt, „da, este o rută nouă, standardele care se practică acum în lume. E ceva ce nu s-a mai făcut până în acest moment din România de către apliniști români. Însă s-a încercat. Am avut și noi o încercare. Au avut și alții. Dar asta este prima reușită înregistrată”.

„A fost expediție grea, bineînțeles, dar din cauza că am gândit-o foarte bine de la început, practic noi am anihilat o gramadă de probleme pe care le-am avut în încercarea din 2017 și astfel, punct ochit, punct lovit. (Ceremonia-n.r.) este unul dintre momentele în care realizez că Aradul mă iubește la fel de mult cum eu iubesc acest oraș. Am transmis un mesaj scurt de încurajare, ca în momentele grele, să se gândească la mine, este o chestie simbolică, să se gândească cum am depășit eu și depășesc mereu obstacolele și cum 30 de ani de zile m-am ținut de această meserie de alpinist profesionist”, a declarat Torok Zsolt.

Iar momentul a fost marcat cu onoruri militare. Acordarea distincției „Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa I” s-a făcut în prezența militarilor Batalionului 191 Infanterie „Colonel RADU GOLESCU” din Cetatea Aradului și a fanfarei militare de la Timișoara.

Distincția a fost oferită în semn de considerație pentru contribuția deosebită în promovarea imaginii României în lume.

Drapelul României pe care l-au amplasat pe Vârful Pumori poartă însemnele Anului Centenar și a fost primit decătre Torok Zsolt de la Ministrul Apărării Naționale, MIhai Fifor, în Cetatea Aradului.

Ministrul Mihai Fifor: „misiune îndeplinită”

Conform ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, „vreau să vă spun că vom încerca să fim în continuare alături de dânsul, să-l sprijinim pentru că știm ce nevoi sunt o viitoare expediție, am discutat și înainte de plecarea în această expediție, și încercăm să-l ajutăm astfel încât la fiecare revenire în țară să poată să spună, așa cum spun militarii români, de obicei, când se întorc din teatru… „misiune îndeplinită”. Eu cred că Zsolt spune lucrul acesta fără niciun fel de reținere, „misiune îndeplinită”.”

„Drapelul României a mai fluturat o dată pe un vânt al acestei lumi și cred că așa cum ne promitea va continua să-l ducă pe vârfuri tot mai înalte. (Un drapel special, primit din partea Armatei române?) Da, un drapel pe care Batalionul 191 Infanteriei colonel „Radu Golescu” i l-a dăruit lui Zsolt pentru a-l duce acolo sus pe vârf și iată că ne-a promis că o va face, și-a îndeplinit promisiunea și suntem extrem de recunoscători și extrem de mândri, că a putut face acest lucru, că s-a întors cu bine acasă, sănătos, și cu, repet, cu „misiune îndeplinită””, a mai declarat ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.

Ascensiune în condiții meteo extreme

„Les voyages du Petit Prince” este numele traseului deschis de români. Torok Zsolt povestește că ultima parte a ascensiunii s-a făcut în condiții meteo extreme… pe un vânt de 105 km/h în rafale și minus 27 de grade. Cu toate astea vantul s-a oprit pentru cateva minute astfel încât apliniștii români au putut realiza fotografii spectaculoase.

În mai 2017, Torok Zsolt a mai încercat să realizeze premiera mondială din Pumori, alături de Vlad Căpuşan, dar cei 2 alpiniști s-au retras la limita supravieţuirii în tabăra de bază, după ce au trecut prin condiţii extreme.

În 2016, Torok Zsolt a mai realizat cu Vlad Căpuşan o premieră mondială şi două premiere naţionale în Himalaya. Tot În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, dintre care treu au fost tot alături de Vlad Căpuşan, cu care a spus că face o echipă foarte bună. Și în acest an, Torok Zsolt a mai realizat 3 reușite în America de Sud și Europa.
Torok Zsolt împlinește în acest an 30 de ani de activitate în alpinism.