Arad: Cei 4 elevi de 10 ai Aradului, distinși cu diploma „Arădeni cu care ne mândrim!”

Cei 4 elevi de 10 ai Aradului au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim!”.

Este vorba despre Diana Loredana Iuga şi Mara Elena Popa, care au luat media 10 la Bacalaureat și Liviu Octavian Murescu şi Laura Ştefania Preda, care au obținut 10 la Evaluarea Naţională.

Decernarea diplomelor a avut loc miercuri seara pe scena Teatrului de Vară din Arad, în prezența câtorva sute de spectatori.

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, cel care a lansat
campania „Arădeni cu care ne mândrim”, a declarat că „este deja o tradiţie ca elevii excepţionali să primească aprecierea şi aplauzele arădenilor”.

Cu această ocazie au fost felicitați atât elevii, cât și părinții și profesorii acestora.

„Aradul se dezvoltă prin competenţă, cunoaştere, performanţă, avem nevoie de aceşti tineri şi de toţi cei care obţin rezultate remarcabile în educaţie. Ei vor deveni profesioniştii care vor duce înainte societatea noastră, în viitor!”, a mai declarat Sergiu Bîlcea.

Sursa foto: Consiliul Județean Arad Facebook