Arad: Cel mai degradat drum județean din Arad are parte de o premieră în România: are primul jurnal multimedia on-line. „Nu avem nimic de ascuns, dimpotrivă”

Cel mai degradat drum județean din Arad, pe care chiar autoritățile îl catalogau în acest mod, are parte de o premieră în România.

Drumul, care a intrat recent în reparații după cca 10 ani de la începerea primelor demersuri, are un jurnal multimedia on-line. Este vorba despre pagina „Jurnal Multimedia Arad-Șiria-Pîncota„, accesibilă pe Facebook, care își propune să urmărească îndeaproape, pe cât posibil zi de zi, evoluția lucrărilor pe acest drum!

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, spune că instituția esteeste primul consiliu județean din România care realizează un jurnal multimedia on-line al modernizării unui drum județean.

„Nu avem nimic de ascuns, dimpotrivă! Tocmai de aceea, am cerut aparatului de specialitate din Consiliul Județean să informeze, pe cât posibil zilnic, despre evoluția lucrărilor. Din câte știu eu, este un demers unic în România, prin care noi vrem să demonstrăm că muncim și pe acest șantier, că urmărim constructorul și că suntem foarte transparenți”, spune Iustin Cionca.

Drumul județean 709 Arad-Horia-Șiria-Galșa-Pâncota (30 km) este modernizat din fonduri europene. Termenul de execuție a lucrărilor la acest drum este de 36 de luni, însă constructorul promitea, la semnarea contractului, că îl va finaliza mult mai devreme. Valoarea contractului este de 63 de milioane de lei.

Consiliul Județean Arad a fost premiat, anul trecut, la Gala Administrației Românești, pentru proiectul ambițios de modernizare a 300 km de drumuri județene. Lucrările au început efectiv pe 315 km (dintre care 124,8 km sunt deja finalizați). Valoarea lucrărilor este de 725 milioane lei, dintre care 400 de milioane de lei din fonduri europene. Nu în ultimul rând, Consiliul Județean Arad pregătește deja documentația pentru modernizarea/reabilitarea altor 155 km.