Arad: Curățenia de primăvară a ajuns în stațiile de tramvai. Ce rugăminte au autoritățile pentru oameni

La Arad, curățenia de primăvară, care a început luni, ajunge și în stațiile de tramvai.

Compania de Transport Public (CTP) Arad a demarat acțiunea de igienizare a celor 126 staţii de tramvai din municipiu Arad. Timp de 10 zile, angajaţii CTP, înarmaţi cu ustensile şi soluții de curățenie profesionale, vor curăţa peroanele, copertinele, mobilierul existent precum și grilajele protectoare care vor primi vopsea proaspătă.

Conducerea Companiei își cere scuze cetăţenilor pentru disconfortul creat, însă spune că aceste intervenţii sunt absolut necesare.

Conform directorului CTP Arad, Claudiu Godja, „compania roagă persoanele fizice și juridice să nu mai lipească diferite anunțuri și reclame pe copertine, pe aparatele de vândut bilete, tonete, panouri pentru programele de circulație, întrucât acestea nu pot fi folosite ca spaţiu publicitar. Cei care nu respectă aceste reguli bine definite sunt pasibili de amenzi.

Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, pentru curățenia de primăvară, oraşul a Fost împărţit în 10 sectoare în care echipele edilitare ale primăriei vor ajunge pe rând, până pe data de 25 aprilie.

Calendarul complet al campaniei îl găsiți pe site-ul primăriei, la adresa primariaarad.ro sau pe contul de facebook al instituției.

Sursa foto: Primăria Municipiului Arad