Arad: Curg amenzile pentru mașinile parcate ilegal

Curg sancțiunile pentru mașinile parcate neregulamentar în municipiul Arad. Dupăce ieri, polițiștii locali au ridicat o mașină parcată ilegal în fața Atrium Mall și l-au amendat pe șofer cu 580 lei, alte amenzi au fost aplicate și în primele ore ale zilei de joi.

 

Conform Poliției Locale Arad, pe strada Fraţii Neumann, pe aleea de acces spre blocurile Ared, conducătorii auto care nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere “oprirea interzisă”, şi totodată îngreunează sau blochează complet accesul, sunt sancţionaţi contravenţional iar ca măsură complementară se dispune ridicarea autovehiculului.

În acest context, 2 conducători auto trebuie să achite o amendă de câte 580 lei pentru staţionarea interzisă şi contravaloarea operaţiunilor de ridicare şi transport al mașinilor.

Poliția Locală Arad recomandă conducătorii auto să parcheze regulamentar şi să nu blocheze accesul spre/dinspre proprietăţile alăturate drumului public.

Sursa foto: Poliția Locală Arad Facebook