Deputatul PSD Arad, Florin Tripa, cere tuturor primarilor din județul Arad să se opună în partidele din care fac parte moțiunii de cenzură anunțată decătre PNL și USR, pentru a evita… cităm „blocarea sau anularea proiectelor de investiții depuse deja prin Programul Național de Dezvoltare Locală și prin Fondul de Dezvoltare și Investiții”.
Tripa atrage atenția că intenția PNL și USR de a abroga OUG 114/2018, în cazul unei venirii la guvernare, va avea ca efect anulare în bloc a tuturor proiectelor de investiții depuse deja la Guvern în vederea finanțării.
„Suntem în legătură permanentă cu Guvernul și pot să confirm că există sursă de finanțare pentru toate proiectele arădene depuse prin PNDL și FDI. Tocmai de aceea, fac un apel către toți aleșii locali ai Opoziției să le spună șefilor de partid să permită acestui guvern să își facă treaba pentru a finaliza analiza și aprobarea proiectelor de investiții arădene depuse deja. Prin FDI s-au depus peste 3.000 de proiecte la nivel național, din care o parte sunt din județul nostru. Banii nu sunt o problemă, ci cheltuirea lor, care riscă să fie blocată în cazul adoptării moțiunii de cenzură. Guvernul actual a alocat resurse pentru a finanța fiecare proiect viabil de investiții publice. Deci a rogarea OUG 114, cum vrea Opoziția, ar avea un efect catastrofal soldat cu sistarea tuturor investițiilor arădene propuse prin FDI”, a mai declarat deputatul Florin Tripa.
Fondul de Dezvoltare și Investiții a fost adoptat prin OUG 114/2018, care conține multe alte prevederi, precum stoparea creșterii prețurilor la gaze și energie electrică, scăderea dobânzilor la creditele noi contractate de cetățeni, creșterea salariului minim în construcții la minim 500 euro sau construcția a 1.000 de grădinițe cu profil sportiv. PNL și USR au declarat recent că vor să abroga această ordonanță dacă vor prelua guvernarea în urma adoptării moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.
Efectul imediat va fi stoparea investițiilor propuse de primari, inclusiv de cei din Arad, mai spune deputatul PSD Arad.