Arad: După 4 zile fără curent, la Săvârșin, lumânările și bateriile pentru lanterne sunt la mare căutare. Oamenilor care au tăiat porci le e teamă că li se va altera carnea din congelatoare

26 de localități din județul Arad erau și marți, la ora 15.00 (cea mai recentă raportare), fără curent electric, parțial și total, încă de vineri seara, iar mii de clienți sunt afectați. Adică de aproape 4 zile.

Cele mai multe localități sunt pe Valea Mureșului, unde din cauza problemelor legate de alimentarea cu energie electrică stația de salvare de la Săvârșin a fost relocată într-o subunitatea ce aparține Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, iar localnicii fac față cu greu zilelor fără curent.

„Cum v-am spus, care au posibilități și-au cumpărat generatoare, alții la lumânări, bateriile pentru lanterne au trecut foarte bine. Deci lumânări, asta e cel mai la îndemână la om. E greu. Uitați acum, mai ales în perioada asta când s-au tăiat porcii, congelatoarele și frigiderele sunt pline și vă dați seama că dacă mai durează o zi, carnea s-ar putea să fie aruncată. Aici e marea problemă la oameni. În zonă mai funcționează doar o singură rețea de telefonie mobilă, cea de la Digi, în vreme ce rețele Orange, Vodafone și Telekom nu era funcționale nici marți după masă”, spune Ioan Sere, un localnic din Săvârșin.

În zonă mai funcționează doar o singură rețea de telefonie mobilă, cea de la Digi, în vreme ce rețele Orange, Vodafone și Telekom nu erau funcționale nici marți după masă.

Mai multe echipe ale companiei de electricitate ENEL sunt pe teren pentru remedierea problemelor. Și tot din cauza lipsei de alimetare cu curent electric școlile din 39 de localități din județul Arad, care au fost închise luni, rămân închise și marți.